Joacă și învățare

Voi aduna materiale, recomandări și informații care promovează JOACA în viața celor mici+mari și ÎNVĂȚAREA la orice vârstă. Îmi doresc să îți aduc resurse relevante din sfera pedagogiei, a artei, a educației fizice și a cărților de specialitate dar și a celor pentru copii. Urmărește articolele de pe Blog cu această tematică.

Te invit în CUIBUL cu RESURSE. Salvează linkul pentru acces facil pe viitor la dosarul care va fi actualizat constant.

CUIBUL CU RESURSE

Iar pentru că cele două elemente pot fi abordate separat, dar și împreună, las câteva idei care le îmbrățișează pe amândouă:

Joaca este adesea asociată cu copilăria, dar reprezintă un element extrem de important în dezvoltarea umană, indiferent de vârstă. Studiile științifice au demonstrat în mod repetat că jocul nu este doar o formă de distracție, ci un instrument puternic de învățare, creativitate și adaptare la…viață. Aduce o tonă de beneficii: stimulează formarea de noi conexiuni neuronale, îmbunătățind astfel funcțiile cognitive precum memoria, atenția și rezolvarea problemelor; prin joacă se explorează idei noi, se experimentează și se depășesc limitele, ceea ce aduce creativitate și inovație; facilitează contexte de colaborare, comunicare și gestionare a conflictelor; reduce stresul și îmbunătățește starea de bine; aduce cu sine motivația pentru învățare, mama tuturor proceselor educaționale ulterioare.

Partea grozavă este că joaca nu este doar pentru copii. Adulții pot beneficia la fel de mult de activități ludice, care să ne mențină mintea, sufletul și relațiile active.

Învățarea bazată pe joc este o tendință din ce în ce mai populară în educație, deoarece recunoaște importanța experiențelor practice și a implicării active a elevului în procesul de învățare.

Iar toți specialiștii atrag atenția asupra importanței pe care JOACA LIBERĂ o are în dezvoltarea armonioasă a copiilor. Din păcate, generația actuală de copii are mai puțin timp să se joace, joaca liberă este foarte puțin disponibilă, iar locurile în care le este posibil copiilor să se joace sunt din ce în ce mai limitate. Ce soluții sunt pentru a readuce cantitatea de joacă favorabilă înapoi celor mici?

Rămâi aproape pentru mai mult conținut pe această temă.

Scroll to Top

CUIBUL CU RESURSE

Introdu adresa ta de e-mail și imediat vei primi acces la resurse.🪺 Salvează apoi pagina pentru a ajunge facil la cuib pe viitor. Acesta se va actualiza constant.